Travel

Hai-hui prin lume

Ador să călătoresc! Din lipsa timpului liber mă mulțumesc cu mini-excursii de o zi, dar aceste excursii chiar dacă sunt scurte, mă încarcă cu energie pozitivă, bună dispoziție și multă poftă de viață. Excursiile mele de obicei nu sunt planificate, iar din acest motiv ele sunt reușite. Ultima ieșire de acest fel a fost foarte aproape de Cluj-Napoca, într-un loc probabil necunoscut de multe persoane.

Este vorba de Sic, mai exact de Stufărișul de la Sic. De acolo am ajuns la Mănăstirea Nicula și de acolo la Castelul Banffy din Bonțida, recunoscut în special datorită festivalului care se ține aici, respectiv Electric Castle. Cel mai mult timp l-am petrecut la Sic. Este minunat să te afli în mijlocul naturii, să te bucuri de liniște, de ciripitul păsărelelor și să-ți pui ordine în gânduri, toate astea după o perioadă puțin mai aglomerată și să te întorci în final acasă, cu bateriile încărcate. O relaxare bine meritată, cam așa aș putea numi această excursie. Am să vă arăt și vouă câteva fotografii realizate la Stufărișul de la Sic, pentru a vedea cât de frumos te înconjoară natura în acea bucată de pământ ruptă din minunatul rai, în care te scalzi în soare ziua în amiaza mare.

IMG_8387.JPGIMG_8180.JPGIMG_8386.JPG

Cu drag,

Alexandra Pricop

Reclame

5 gânduri despre „Hai-hui prin lume”

  1. Am vizitat și eu Clujul luna trecută și pe lista mea de obiective era și acest loc mirific pe care aș fi vrut sa-l cumulez cu Castelul Banffy de la Bonțida într-o singură zi. Dar cum am nimerit în perioada festivalului EC și cum vremea era cam indecisă, am zis pas. Chiar îmi pare rău că nu am ajuns, dar datorită pozelor tale minunate parcă am fost și eu acolo. P.S. Cu ce aparat faci pozele? Sunt formidabile!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.