Travel

Vacanță la Brașov

Mă străduiesc să scriu acest articol de aproximativ două săptămâni și uite că încet am reușit să-mi fac timp pentru el.

Ei bine, am avut două săptămâni pline. Am început și munca în 14.01… și între timp, am început și sesiunea. Pot spune că timpul nu-mi este prieten foarte bun în această perioadă, dar toate lucrurile vor reveni pe făgașul lor normal, curând.

Azi o să vă povestesc despre una dintre cele mai frumoase excursii/vacanțe din viața mea.

După multe gânduri, întrebări și „frământări”, am ales să mergem la Brașov în weekend-ul 11-13.01.19. O altă variantă ar fi fost să mergem la Maramureș, însă de această dată am ales Brașovul, pentru a vizita locuri noi.

Am pregătit bagajele, iar vineri – 11.01, pe la 12:15, am pornit la drum. Am ajuns în Brașov și atunci mi-am dat seama că stabilizatorul meu (DJI Osmo Mobile 2) e acasă, la căldură. Astfel, ideea mea de a filma câteva cadre a cam picat. Însă, acest lucru nu m-a împiedicat să mă bucur de fiecare moment petrecut în această bucățică de rai – Brașovul + împrejurimile.

Am mers să ne cazăm în Brașov (Hotel AMBIENT – recomand cu mult mult drag).

Fiind deja destul de târziu, am ales să ieșim la o plimbare prin Piața Sfatului din Brașov, care a fost la maxim 10 minute de mers pe jos, de la hotel.

Bucurie mare! Brașovul avea încă hainuțele de sărbătoare, iar Târgul de Crăciun încă era deschis. Perfect! M-am bucurat de atmosfera de sărbătoare și de oamenii zâmbăreți din jurul meu. Erau mulți turiști, fiindcă duminică seara, urmă să fie revelionul pe stil vechi.

Prima zi în Brașov cam așa s-a încheiat, după ce am savurat un vin fiert delicios, la Târgul de Crăciun.

Priveliștea care mi-a bucurat fiecare dimineață și seară petrecută în Brașov

 

Trezirea! Sâmbătă dimineața, ne-am trezit la prima oră. Pe jumătate adormiți și cu ochii bulbucați, am mers să servim micul dejun, după care am pornit la drum, din nou. Am pornit spre Sinaia.

Prima oprire – Castelul Peleș și Castelul Pelișor.

Am fost pentru prima dată aici și mă declar fascinată de acest tărâm. M-am simțit ca în povești. Ghidul de la Castelul Peleș a reușit să ne deconecteze de prezent și să ne teleporteze în alte vremuri. Am rămas plăcut surprinsă de tot ceea ce înseamnă Castelul Peleș și vă recomand cu mult drag să ajungeți aici, când aveți ocazia. O să vă placă! Promit!

Lângă locul în care am parcat mașina, pentru a merge la castel, era și Mănăstirea Sinaia. Am intrat și la minunata mănăstire, unde e atât de multă liniște… și alte cuvinte sunt fără rost în acest moment.

După, puțin cam optimiști, am pornit spre Bușteni. Pe drum, am dat și de Castelul Cantacuzino, pe care l-am admirat din mașină. De ce spun „puțin cam optimiști”? Ei bine, noi chiar am avut speranța de a urca la Babele și la Sfinx, însă zăpada era de aproximativ 3m pe acolo, deci… mda.

Puțini dezamăgiți, dar totuși, cu speranța la purtător, am fost surprinși de un domn, care ne-a povestit puțin despre locurile pe care le putem vedea cu o mașină 4×4, prin zonă. Neavând mașină 4×4, aveam posibilitatea de a merge cu cineva care are experiență pe acele drumuri, fiind un fel de ghid și deținea și o mașină 4×4. Am fost eu cu Lucian și încă un cuplu, care a ales să participe la această „aventură” de câteva ore.

Ei bine, pot să spun că am fost puțini sceptici la început, însă cred că regretam enorm dacă nu mergeam. A fost atât de frumos și am văzut niște peisaje atât de minunate, încât am rămas fără cuvinte. A fost puțin cam frig ce e drept, însă, tot frigul îndurat a meritat, pentru că aveai impresia că ești undeva într-o poveste.

Am avut un traseu splendid, prin Parcul Natural Bucegi. Prima oprire a fost la cota 1500, unde puteai să bați palma cu norii. Aveți mai jos câteva imagini, care din punctul meu de vedere, nu au nevoie de prea multe cuvinte.

O altă oprire a fost la Cheile Tătarului.

După ne-am oprit la Barajul și Lacul Bolboci. Aici bătea un vânt, de am crezut că ne va lua pe sus.

Mi-am făcut un prieten nou, tare tare simpatic.

Și ultima oprire: în apropiere de Peștera Ialomiței. La intrare în peșteră, se află Mănăstirea Ialomița. Peștera a fost foarte interesantă și pot spune că am făcut puțin sport.

De la peșteră, am luat-o la pas, până la mașină, unde ne aștepta domnul de care vă spuneam mai sus. Și uite așa am văzut niște peisaje, care mi-au tăiat răsuflarea. Fotografiile vorbesc de la sine…

Deși ne-am propus să ajungem la Babele și la Sfinx, le-am văzut doar de pe drum. Putem să ne considerăm norocoși, pentru că până la urmă am reușit să vedem și aceste obiective.

Pe lângă ceea ce ne-am propus să vedem, am văzut mai multe locuri frumoase.

România mea frumoasă!

După ce am ajuns la mașină, am pornit înapoi spre Bușteni, unde ne aștepta mașina noastră. Am mers să mâncăm și am făcut câteva cumpărături, după care am ajuns la hotel.

 

Duminică dimineața, din nou, trezirea de dimineață, somnoroși am fugit să servim micul dejun. Am făcut check-out-ul și am mers să vedem Brașovul de sus. Am luat frumos telecabina și am urcat la Tâmpa (sus, unde scrie Brașov).

Și tadaaa:

Brașovul pudrat cu zahăr

 

De aici, am plecat spre Castelul Bran. Aici am mai fost, cred că prin clasa a 10-a, a 11-a. Mi-a plăcut și atunci, dar mi-a plăcut și acum. Și în această zonă erau foarte foarte mulți turiști, mai mulți decât am văzut cu o zi înainte, la Peleș.

După vizitarea Castelului Bran, am pornit spre Cluj. Și pe drum am simțit că mă prinde răceala… aceasta fiind partea mai puțin plăcută, de după vacanță.

Nu știu dacă ați ajuns prin aceste locuri, dar vă recomand să o faceți. Avem o țară atât de frumoasă, încât e păcat să nu vedem aceste locuri extraordinare.

Hai să vedem dacă ați ajuns pe aici. Aștept răspunsurile voastre în comentarii.

Cu drag,

Alexandra

21 de gânduri despre „Vacanță la Brașov”

  1. Îmi e tare dor de Brașov, a trecut multă vreme de când nu am mai ajuns acolo, iar așa, pudrat cu zahăr, arată într-un foarte mare fel ❤ Foarte frumoasă pare că a fost vacanța ta, foarte frumoase și fotografiile, mă bucur că te-am descoperit.

    Apreciază

  2. Superbă vacanța la Brașov! Ai prins o vreme tare faină iar fotografiile sunt geniale! 😘 Zăpadă pufoasă și nas roșu: combinația ideală!

    Apreciază

  3. Mulțumim pentru recomandări. Ai avut o vacanța tare frumoaaa și plină de activități. Eu ma opresc de obicei pe valea Prahovei. N-am stat de mult in Brașov

    Apreciază

  4. Brașovul este una dintre destinațiile mele preferate, mereu ai câte ceva de vizitat sau descoperit. Mi-a plăcut mult articolul, poze superbe, unele obiective le-am bifat și eu, altele sunt pe wishlist. Multă baftă în sesiune și în activitatea cu copiii! :*

    Apreciază

  5. Brașovul este un oraș tare frumos și o destinație extraordinară.
    Cred că nu ai epuizat obiectivele și activitățile, prin urmare mai poți face un repetir 🙂

    Apreciază

  6. La cheile Tatarului nu am ajuns, insa ai dreptate! Castelul Peles este fascinant! Ai facut poze superbe si se citeste fericirea si relaxarea pe fata ta❤️

    Apreciază

  7. cat de frumos! la peles si la bran am fost si eu de foarte multe ori. insa brasovul nu am avut niciodata ocazia sa il vad mai in amanunt, mereu am fost pe fuga si doar prin piata sfatului. ai avut parte de zile foarte frumoase! eu pe sfarsitul lunii plec la munte la praid si chiar sunt nerabdatoare!

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.