Food

Sweeteria – Dulciuri fără zahăr

De curând am încercat pentru prima dată minunățiile de la Sweeteria. Am tot auzit de ceva timp că au niște produse extrem de bune și să știți că este adevărat.

Dacă îți dorești să ai parte de o viață sănătoasă, atunci trebuie să încerci produsele FĂRĂ zahăr, aditivi, arome, coloranți artificiali și coloranți sintetici de la Sweeteria. Pe lângă faptul că sunt sănătoase, produsele lor sunt și extrem de delicioase.

Sweeteria este de fapt primul laborator din țara noastră, care realizează dulciuri pe bază de îndulcitori naturali, de cea mai bună calitate.

De la mic dejunuri bogate în nutrienți și fibre, gustări rapide, deserturi, prăjituri, până la torturi, dulcețuri și ingrediente perfecte pentru rețetele de deserturi, produsele Sweeteria sunt lucrate manual, în serie limitată, tocmai pentru a vă putea bucura mereu de prospețime. Produsele Sweeteria le găsiți pe site-ul www.sweeteria.com.ro, dar și în magazinele DM.

Aceștia au împlinit 3 ani de activitate și vreau să le urez un sincer „La mulți ani!”. Mă bucur mult că am descoperit aceste produse extraordinar de bune, dulci și totodată sănătoase.

Și acum aș vrea să vă spun cum a fost experiența mea cu produsele Sweeteria și să vă descriu puțin produsele pe care le-am savurat.

Napolitane cu cremă de zmeură

Produsele care m-au cucerit de cum am simțit mirosul acestora sunt napolitanele cu cremă de zmeură, fără zahăr adăugat, cu îndulcitor natural (Stevie).

Gustând din napolitane, gândul mi-a fugit rapid la perioada copilăriei. Sunt absolut delicioase! Parfumul cremei de zmeură este inconfundabil.

Batoane din cereale

Batoanele din cereale sunt ideale pentru o gustare rapidă și sănătoasă. Gustul este bun și aș putea spune că e și interesant. Eu am încercat variantele:
» Baton din cereale cu cacao;
» Baton din cereale cu calciu marin;
» Baton din cereale cu magneziu marin și green sugar.

Dintre cele trei variante încercate, batonul cu cacao este preferatul meu. Voi le-ați încercat?

Migdale în ciocolată

Îmi plac foarte mult migdalele, fie simple, fie cu ciocolată. Indiferent de forma lor, tot îmi plac, însă aceste migdale sunt o adevărată bucurie. Sunt extrem de delicioase, iar când începi să mânânci o migdală, ajungi cel puțin și la a zecea.

Cu siguranță migdalele în ciocolată vor reuși să vă înveselească ziua, fiindcă au un gust formidabil. Și vă rog să nu mă credeți pe cuvânt, ci să încercați și voi, pentru a vă convinge de acest lucru.

Stafide în ciocolată

Stratul generos de ciocolată care a străbătut fiecare părticică din stafidă, oferă o aromă incredibilă, de care efectiv nu te vei mai sătura. Mereu am iubit stafidele în ciocolată și îmi achiziționez destul de des, însă cele de la Sweeteria sunt un adevărat răsfăț pentru suflet.

Pe lângă faptul că le îndrăgesc eu, și familia mea a fost cucerită de gustul minunat al acestor stafide îmbrăcate în ciocolată. Toată lumea le iubește!

Prune în ciocolată

Hmmm, un deliciu! Deși sunt fără zahăr adăugat, la fel ca toate produsele Sweeteria, prunele în ciocolată au un gust minunat, pe care nu o să-l uiți de curând, dacă le vei savura.

Bănuți de ciocolată amăruie

Acești bănuți dulci, au 70% cacao și îți pot oferi o clipă doar pentru propria persoană, o clipă cu gust intens de ciocolată. Aceștia se pot consuma așa cum sunt sau printr-o transformare, aceștia pot deveni glazuri sau topping-uri pentru alte deserturi.

Dacă îți plac clipele de răsfăț, atunci trebuie să ai niște bănuți de la Sweeteria lângă tine. Doar așa te vei răsfăța complet!

Bănuți de ciocolată albă

Ciocolata albă Sweeteria are cu 30% mai puține calorii decât o ciocolată albă obișnuită, cu zahăr. Așadar, te poți bucura din plin de gustul fin al ciocolatei albe, fără grija caloriilor.

Sunt extrem de gustoși bănuții de ciocolată albă. Sinceră să fiu, mai am doar câțiva, fiindcă zilnic am mâncât cel puțin cinci bănuți dintr-aceștia. Credeți-mă! Sunt tare buni!

Dulcișor, îndulcitor cu extract din frunze de Stevia Rebaudiana

Dulcișor mi-a devenit rapid prieten, așadar facem echipă bună în bucătărie. Îmi este mereu de ajutor când vreau să pregătesc ceva bun. 1 linguriță Dulcișor (5 g) = 1 lingură zahăr (10 g), iar acest lucru cred că spune multe despre produs.

Curând o să aflați unde mi-a fost Dulcișor de mare ajutor, pentru prima dată.

Dulceață de mure

Pe cuvântul că nu am mâncat o dulceață mai bună de mure până când am gustat această dulceață de la Sweeteria. Efectiv are bucăți de mure în ea și are un gust extraordinar de bun.

Mi-a plăcut din prima clipă această dulceață și tind să cred că am aflat care e dulceața mea favorită. O mânânc chiar și la micul dejun, ca să îmi încep ziua cu bine.

Gem de zmeură

Cui nu-i place zmeura? Încă nu am întâlnit acea persoană căreia să nu îi placă acest fruct minune. Gemul de zmeură Sweeteria are grijă să îți aducă parfumul de zmeură mai aproape de tine. Are un gust puțin acrișor, dar este gustul perfect, din punctul meu de vedere.

Repejor s-a terminat borcanul cu gem de zmeură, fiind foarte îndrăgit de toată familia. Și pe bună dreptate, doar e delicios!

Dulceață de afine

De îndată ce deschizi capacul borcanului cu dulceața de afine, te învăluie parfumul fructelor de afine. Afinele sunt cunoscute pentru proprietățile pe care le au, tocmai de aceea, eu ador aceste fructe, indiferent de forma lor.

Desigur, și această dulceață m-a cucerit rapid. Are un gust intens de afine, astfel nu pot decât să v-o recomand și vouă.

Cu așa produse bune, nu puteam să nu pregătesc ceva și mai bun, niște clătite pufoase. Astfel, cu ajutorul prietenului meu Dulcișor și a dulcețurilor gustoase Sweeteria, m-am bucurat de niște clătite extraordinar de bune.

Vă recomand cu drag să încercați rețete de dulciuri, folosind ingredientele Sweeteria. Rezultatul va fi unul delcios și bineînțeles, mult mai sănătos!

Știți că de multe ori vin cu vești bune. Așadar, vă anunț că pe pagina mea de Instagram, am un concurs până în data de 31 mai 2020. Puteți câștiga ciocolată fără zahăr, dulciuri Sweeteria și îndulcitor Dulcișor. Ca să vă fie mai ușor, să vă înscrieți, vă las aici link-ul.

Tu ai încercat produsele Sweeteria? Care este produsul preferat?

Cu drag,
Alexandra

24 de gânduri despre „Sweeteria – Dulciuri fără zahăr”

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.