Beauty

Din categoria: ultimele produse testate

Acum ceva timp am primit un colet cu produse pe care mi-am dorit să le testez. În colet am descoperit următoarele produse: Loțiunea pentru picioare Allga Med Labobell, Serul pentru Sprâncene Bonilash, Serul pentru Gene Bonilash, Balsamul de Buze SOS de la Femino Help și Booster-ul pentru Volumul Buzelor Lips Up.

Am testat toate aceste produse, mă declar mulțumită de ele și aș vrea să vă prezint pe scurt și vouă produsele.

Și picioarele tale merită să fie răsfățate…
Loțiunea pentru picioare Allga Med Labobell conține ulei natural de Pin de munte, care stimulează circulația la nivelul pielii și a țesutului conjuctiv (de exemplu în cazul celulitei). Loțiunea are un efect de relaxare pentru picioarele obosite și grele.
Loțiunea este perfectă dacă ai activități solicitante pe timpul zilei. Nu uita, atât dimineața, înainte de plecare, cât și seara după ce te-ai întors acasă, să-ți răsfeți picioarele masându-te cu această loțiune care-ți va deveni prietenă, după prima utilizare. O să simți diferența!

Datorită pensatului excesiv, din trecut, sprâncenele mele au avut de suferit. După folosirea serului, am observat o îmbunătățire a aspectului sprâncenelor, iar acest lucru nu poate decât să mă bucure.
Serul pentru Sprâncene Bonilash ajută la creșterea și îndesirea sprâncenelor, previne căderea excesivă a acestora, conferă profunzime culorii naturale a sprâncenelor, hidratează și hrănește sprâncenele.

Serul pentru Gene Bonilash stimulează creșterea și alungirea firelor, îndesirea și îngroșarea acestora, dar și hrănește, hidratează și regenerează fibra firului.

Cele două seruri consider că sunt două produse bune, atâta timp cât am observat rezultate după doar câteva săptămâni de utilizare zilnică.

Sezonul rece și-a făcut apariția, iar de cele mai multe ori în acest sezon am problema buzelor uscate și crăpate.
Am găsit soluția acestei probleme. Este vorba despre Balsamul de Buze SOS de la Femino Help. Chiar dacă ai buzele crăpate, imediat după aplicarea balsamului de buze, vei observa o îmbunătățire a aspectului buzelor. Așa că pot să spun „Adio, buze uscate și crăpate!”.

Citește în continuare „Din categoria: ultimele produse testate”