Travel

La plimbare prin Parcul Etnografic „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca

De aproximativ două-trei săptămâni am tot încercat să îmi fac timp, să scriu acest articol, însă timpul nu a fost de partea mea. În acest weekend sunt liberă, și voi sta în casă la căldură și voi bea ceaiuri cu multă lămâie pentru a mă vindeca de o răceală, care parcă nu mai vrea să plece. De două săptămâni sunt răcită bocnă, iar timp de 3 zile nu am avut voce. Abia de 2 zile am început să am și eu glas. Da, am luat medicamente, am încercat și diverse leacuri băbești, dar deocamdată nu au avut niciun efect. Ce e drept, de stat nu prea am avut când să stau, mai ales săptămâna aceasta, fiindcă a început și facultatea, și am început să am iarăși un program încărcat, împărțindu-mă între facultate, loc de muncă și casă. Așadar, acest weekend îl petrec la căldură și voi încerca să mă odihnesc mai mult, poate poate trece ușor și răceala.

Acum puțin timp, am mers pentru prima dată în Parcul Etnografic „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca. Deși m-am născut în Cluj și locuiesc aici, până acum nu am fost în această lume minunată, pentru că pot să îi spun și așa. Trecând pragul ușii, am intrat într-o altă lume, o lume mai veche, dar liniștită și tare frumoasă. Pentru câteva ore, cât am stat să vizitez acele căsuțe minunate, m-am rupt de Cluj, de gălăgie și de aglomerație și m-am bucurat de liniște și de frumosul acelui loc. Indiferent dacă sunteți din Cluj sau nu și nu ați ajuns în Parcul Etnografic, vă recomand cu mult drag să mergeți. Este mult prea frumos!

Nu am putut să plec cu mâna goala de acasă, astfel am luat aparatul foto și „fotograful”, pentru a surprinde niște imagini de poveste, aș spune eu. Aștept și părerea voastră, după ce o să vedeți fotografiile.

Citește în continuare „La plimbare prin Parcul Etnografic „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca”

Reclame