Words

25 de ani împliniți și 2 ani de blog

Azi este o zi specială pentru mine. Azi am împlinit 25 de ani și mă bucur enorm de mult că am ajuns în punctul în care mă aflu acum. Sunt o persoană împlinită, din toate punctele de vedere și în momentul de față nu pot să-mi doresc nimic mai mult, decât să am sănătate eu și cei dragi sufletului meu.

Mă bucur să observ o evoluție cu fiecare an ce trece, pentru că reușesc să învăț din ce în ce mai multe lucruri. Până în momentul prezent, am reușit mereu să obțin ceea ce-mi doresc, cu puțină ambiție și multă muncă, dar rezultatele au fost întotdeauna pe măsură.

Foto: Haitonic Liana
Foto: Haitonic Liana

Tot azi se împlinesc 2 ani de când acest blog a luat naștere. Cu pași timizi, am început acest proiect personal ocupându-mă 100% de el, pentru a ajunge în forma în care este azi. Poate nu este ceva wow, dar satisfacția că tot ceea ce se vede pe blogul meu îmi aparține, nu are termen de comparație.

Sunt fericită că mi-am îndeplinit această dorință, pentru că iubesc să scriu, iubesc să mă exprim, inclusiv cu ajutorul fotografiilor sau a clipurilor video.

Desigur, nu aș fi reușit să ajung aici fără voi și de aceea vreau să vă mulțumesc din suflet pentru că sunteți aici și mă susțineți, poate chiar de la primii pași făcuți în această lume a blogging-ului. Mulțumesc!

Pentru a vă arăta mulțumirea și respectul pe care vi-l port, pe pagina mea de Instagram am postat un giveaway uriaș cu ocazia zilei mele de naștere. Regulile sunt extrem de simple, de aceea vă invit cu drag să vă înscrieți. Click aici.

Gata, am plecat să mă bucur de această zi minunată! Vă îmbrățișez!

Cu drag,
Alexandra

Beauty

Gerovital Tratament Expert

Azi vreau să vă fac cunoștință cu noua gamă de produse pentru îngrijirea părului – Gerovital Tratament Expert.

În ultima perioadă de timp, părul meu a avut de suferit din cauza mai multor factori, care fac parte atât din mediul extern, cât și din mediul intern. Fiind o perioadă mai stresantă, părul meu a început să cadă mai mult ca de-obicei.

Trebuie să vă spun că Farmec pentru mine înseamnă tradiție. Această tradiție provine de la o altă generație din familie, adică bunica mea; de la bunica, la mama și de la mama, la mine. Mereu am avut încredere în produsele celor de la Farmec și niciodată nu m-au dezamăgit. Tocmai din acest motiv le folosesc cu mare drag și în ziua de azi, atât eu, cât și mama și bunica mea.

Am primit un colet de la Farmec, cu produse din această nouă gamă de produse. Coletul a conținut următoarele produse:

• șampon anticădere – Gerovital Tratament Expert;

• mască intensiv regenerantă cu petroleum – Gerovital Tratament Expert;

• loțiune cu petroleum – Gerovital Tratament Expert;

• keratină lichidă – Gerovital Tratament Expert.

Șamponul anticădere Gerovital Tratament Expert are numeroase beneficii și conține elemente esențiale, care contribuie la întărirea rădăcinii firului de păr, stimulând creșterea sănătoasă a acestuia. Citește în continuare „Gerovital Tratament Expert”