Travel

3 zile în Maramureș

În weekend am străbătut plaiurile maramureșene. Înainte de a pleca în această mini-vacanță de 3 zile, am scris pe o bucată de hârtie, o „planificare” pentru a putea să vizitez tot ce mi-am propus. Multe dintre obiectivele propuse pentru a le vizita, au avut un orar bine stabilit, astfel a fost necesară planificarea de care tocmai v-am spus.

Citește în continuare „3 zile în Maramureș”

Music

Pentru prima dată la EC

Întotdeauna am fost sceptică în privința festivalului Electric Castle. Poate am avut momente în care aș fi vrut să merg la EC, deoarece vedeam line-up-ul și mă atrăgeau câteva nume aflate acolo, însă văzând atâta ploaie și noroi, îmi trecea repede pofta de distracție.

Ceva s-a schimbat în acest an, la ediția cu numărul 6 a festivalului. Am văzut o artistă de toată frumusețea în line-up – Jessie J – și acesta a fost imboldul care m-a făcut să ajung și eu la Electric Castle, în ultima zi a festivalului. Mi-am spus rapid că nu pot să ratez așa ceva.

Mi s-a făcut botezul înainte să ajung la Electric. Citește în continuare „Pentru prima dată la EC”

Lifestyle

NIVEA #LikeYourself

Sunt foarte bucuroasă să te anunț de faptul că cei de la NIVEA au dat startul mișcării NIVEA #LikeYourself.

Și sunt și mai bucuroasă să te anunț că particip și eu la acest proiect, alături de persoane minunate și sunt sigură că vom face o treabă excelentă împreună și vom reuși să îndeplinim obiectivul final al acestui proiect, respectiv să aducem încrederea la ea acasă, la fiecare dintre tinere.

După părerea mea, încrederea în sine se învârte în jurul cuvântului cheie – acceptare. Această acceptare pornește de la propria persoană și înseamnă să te accepți tu pe tine însăți, indiferent dacă ai sau nu ai 90-60-90, indiferent dacă ai 1,50 sau 1,70, indiferent dacă culoarea pielii diferă de cea a prietenei tale, indiferent de culoarea părului tău, indiferent dacă ai haine de firmă sau nu… și așa mai departe.

Până la urmă, această încredere în propria persoană îți aduce fericire și putere pentru a merge cu capul sus în orice situație te-ai afla. Tot încrederea de sine îți oferă și o stare de liniște, în ideea în care tu ești împăcată și mulțumită de tine.

Sloganul blogului meu se potrivește perfect cu ceea ce îți spuneam mai sus – „Fii tu însăți ca să fii fericită!” – de aceea, te invit cu mult drag să fii tu, să te simți bine în pielea ta, să te accepți tu pe tine, să te iubești și să ai încredere în tine, pentru a putea fi fericită.

Ca să te simți bine în pielea ta, trebuie să ai grijă de ea. NIVEA vine în ajutorul tău cu o gamă largă de produse care îți pot oferi acea încredere de care ai nevoie pentru o zi sublimă, pe care o începi și o închei cu zâmbetul pe buze.

Am primit o cutie cu surprize pentru o vară wow de la NIVEA, în interiorul acesteia am descoperit produse pe care abia aștept să le testez și să vă spun cum mi se par. Mai jos puteți vedea ce a conținut această cutie.

Cu drag,

Alexandra

Travel

Experiențe noi

Timp de 4 zile am fost plecată la Bistrița, inclusiv weekend-ul care a trecut. Am plecat cu o oarecare teamă de necunoscut, pentru că nu cunoșteam orașul, nu știam exact unde va trebui să merg și ce voi face mai exact. Tot ce știam este că merg la Bistrița pentru a face un curs de Step-by-Step (un modul) și cam atât. Inițial, credeam că nu cunosc pe nimeni de acolo, aflând ulterior că am două colege care au venit și ele la cursul respectiv.

Citește în continuare „Experiențe noi”

Travel

Călătorie în timp

Azi vreau să călătorim împreună în timp. Pentru a începe această călătorie o să vă povestesc detalii despre cea mai frumoasă vacanță de până acum. Timp de o lună și o săptămână am fost în vacață în Anglia, mai exact în partea de Sud-Est, în frumosul oraș numit Littlehampton. Am plecat în august 2017 și m-am întors în octombrie, iar dacă nu începea un nou semestru la facultate, cred că aș fi rămas în Marea Britanie pentru o perioadă de timp, fiindcă am fost plăcut surprinsă de multe lucruri, deși nu mă așteptam la asta. Citește în continuare „Călătorie în timp”

Travel

Hai-hui prin lume

Ador să călătoresc! Din lipsa timpului liber mă mulțumesc cu mini-excursii de o zi, dar aceste excursii chiar dacă sunt scurte, mă încarcă cu energie pozitivă, bună dispoziție și multă poftă de viață. Excursiile mele de obicei nu sunt planificate, iar din acest motiv ele sunt reușite. Ultima ieșire de acest fel a fost foarte aproape de Cluj-Napoca, într-un loc probabil necunoscut de multe persoane.

Citește în continuare „Hai-hui prin lume”

Words

Cea mai iubită dintre pământeni

Aș dori să împărtășesc cu voi cea mai frumoasă experiență de care am avut parte din Noimebrie 2017 până în luna Iunie a acestui minunat an din viața mea.

Dar mai întâi doresc să precizez un lucru pe care probabil îl știți deja. Unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie să le facem de-a lungul vieții este să mulțumim pentru tot. Eu asta am învățat până la această vârstă și vreau să mulțumesc pentru această experiență minunată. Vreau să le mulțumesc prietenilor mei pentru că am avut foarte multe de învățat de la ei și tind să dau dreptate acelei vorbe care sună cam așa: în fiecare zi un adult învață de la un copil, mai mult decât învață un copil de la un adult. Citește în continuare „Cea mai iubită dintre pământeni”

Lifestyle

De ce un blog?

Probabil această întrebare e pe buzele multora dintre voi și vă întrebați de ce am luat hotărârea de a-mi realiza un blog. Ei bine, răspunsul este cât se poate de simplu: iubesc să scriu. Mereu am fost atrasă să scriu orice, fie povești, fie poezii sau chiar să dețin numeroase jurnale personale de-a lungul timpului, unde povesteam despre ceea ce făceam în anumite zile (întâmplări amuzante, emoții etc.), gândindu-mă că peste câțiva ani voi răsfoi acele jurnale și voi face o călătorie în timp, bucurându-mă din nou de acele clipe trăite.

Citește în continuare „De ce un blog?”