Beauty

Produse Pixi, esențiale pentru vară

Pandemia ne-a dat puțin planurile peste cap vara aceasta, nu-i așa? Eu cel puțin aveam bilete la festivaluri și urma să mă bucur de câteva zile pline de distracție și muzică bună, însă cum festivalurile nu se mai țin, visul meu aproape s-a spulberat. Spun aproape, fiindcă cine știe, poate ajung la mare… Nu mi-am făcut planuri momentan, dar gândul acolo mă duce.

Azi vreau să vă povestesc despre câteva produse Pixi, care sunt perfecte pentru vară.

Paleta de farduri Glitter-y Eye Quad 

Paleta cu nuanțele BluePearl se asortează perfect cu valurile mării. Fardurile sunt extrem de pigmentate și strălucitoare, pentru a avea parte de o vară memorabilă, plină de culoare și strălucire.

Încă nu am reușit să-mi aleg nuanța preferată dintre cele 4 existente în paletă, pentru că toate îmi plac la fel de mult. Ador faptul că sunt pigmentate și au textură semi-cremoasă aș zice.

Lipgloss cu efect de volum LipLift 

Lipgloss-ul în nuanța Poeny Bloom este perfectă pentru vară, fiindcă se asortează cu optimismul și energia pozitivă pe care o regăsești la mare. Are o aromă fresh de mentă, iar datorită ingredientelor existente, buzele vor fi extrem de hidratate și catifelate după utilizare.

Citește în continuare „Produse Pixi, esențiale pentru vară”

Beauty

Foreo UFO Mini

Relația mea cu Foreo a început în urmă cu doi ani, atunci când am achiziționat primul dispozitiv Luna Play Plus. Astfel, de doi ani, mă bucur zilnic de câte o clipă de răsfăț pentru a avea parte de un ten frumos.

De curând, am mai adăugat un dispozitiv în rutina mea. Este vorba de dispozitivul Foreo UFO Mini, care pentru început credeam că este un dispozitiv rupt din filmele SF, datorită design-ului neobișnuit (în sensul bun al cuvântului). După prima utilizare, pot spune că m-a cucerit, tenul meu simțindu-se ca după un tratament realizat de profesioniști.

Ce este Foreo UFO Mini?
Aș prefera să lămurim acest aspect încă de la început, pentru că, pe scurt, Foreo UFO Mini este o minune. Descris în mai multe cuvinte, Foreo UFO Mini este un dispozitiv de smart masking.

Poate că timpul nu este cel mai bun prieten al multora dintre noi și nu reușim să ajungem întotdeauna la un tratament bine meritat, însă acest dispozitiv vă poate oferi un tratament facial relaxant și inteligent, oriunde și oricând, în 90 de secunde.

Dispozitivul portabil Foreo UFO Mini vă oferă un tratament termic prin lumina LED (roșie – tratament antiîmbătrânire, albastră – tratament antiacnee sau verde – tratament pentru îmbunătățirea strălucirii, în funcție de programul ales). Tehnologia UFO Mini, alături de pulsațiile T-Sonic au grijă ca tratamentul aplicat să intre rapid în piele, pentru a obține un ten hidratat și prospăt, în cel mai scurt timp. De asemenea, aceste pulsații vă ajută să aveți parte de un masaj facial, transformând locația în care vă aflați, într-un mic și cochet SPA.

Termoterapia (efectul de încălzire) de care dispune acest dispozitiv, ajută la deschiderea porilor, pentru o pătrundere mai ușoară a produsului în piele. Un alt rol pe care îl are acest efect termic este faptul că sporește circulația sangvină.

Ceea ce îmi place foarte mult la acest dispozitiv este că se poate reîncărca prin USB, este 100% impermeabil, iar fiecare tratament ales, dintre cele trei, are numeroase beneficii pentru ten. Desigur, rezultatele nu vor întârzia să apară, după o utilizare regulată!

Dispozitivul Foreo UFO Mini se folosește alături de măștile de față de la Foreo. Eu momentan am încercat măștile Make My Day și Call It A Night.

Make My Day

Dacă doriți să vă bucurați de o piele strălucitoare pe durata întregii zile, atunci masca activată prin UFO – Make My Day este tot ceea ce aveți nevoie. Aceasta include acid hialuronic și alge roșii.

După utilizare, tenul este hidratat în profunzime, strălucitor și are și un scut împotriva poluării. Prețul acestor măști este unul accesibil și le puteți găsi la pachet de 7 bucăți. Citește în continuare „Foreo UFO Mini”

Beauty

Kit pentru #StauAcasa

Stăm acasă în această perioadă, deci teoretic avem mai mult timp la dispoziție pentru a avea grijă de noi și de sufletul nostru. Avem timp de acele clipe de răsfăț care ne fac viața mai frumoasă, nu-i așa?

Trebuie să avem grijă de noi și de imaginea noastră chiar și în această perioadă, deși stăm mai mult în casă. Prin această îngrijire îți arăți de fapt respectul față de propria persoană, plus că îți vei oferi un plus de încredere.

Pentru a avea parte de o îngrijire corespunzătoare, avem nevoie de anumite produse, iar cei de la Farmec s-au gândit că aceste produse importante merită să fie într-un kit. Și nu orice kit… Kitul pentru #StauAcasa.

Acest simpatic kit conține următoarele produse, pe care sunt foarte bucuroasă că am avut ocazia să le testez, unele acum, altele le-am testat de-a lungul timpului:

» Crema de corp pentru piele uscată

Hidratare! Întotdeauna corpul nostru are nevoie de hidratare. Această cremă de corp, vine dotată cu o pompiță, astfel se poate aplica foarte ușor pe piele. Se poate utiliza zi de zi, atât dimineața, cât și seara, iar pielea se va bucura de o hidratare intensă și va rămâne foarte catifelată.

» Crema pentru mâini și unghii

Și dacă tot am adus în discuție importanța hidratării pielii, ei bine, și mâinile noastre au nevoie de hidratare. În această perioadă, mai mult ca oricând, trebuie să folosim creme pentru mâini, fiindcă ne spălăm foarte des, iar pielea mâinilor devine uscată.

Această cremă am mai folosit-o și în trecut și mereu m-am declarat mulțumită de ea. Pe lângă faptul că hrănește pielea, crema protejează și unghiile împotriva exfolierii.

Citește în continuare „Kit pentru #StauAcasa”

Beauty

Noile produse descoperite de la Ivatherm

Acum ceva timp am descoperit câteva produse de la Ivatherm care m-au surprins într-un mod foarte plăcut, iar astăzi vreau să vi le prezint și vouă.

Mi-am exprimat mulțumirea de multe ori cu privire la produsele Ivatherm și totuși, cu fiecare produs pe care-l descopăr, convingerea mea este tot mai puternică legată de faptul că produsele Ivatherm sunt minunate.

Expunerea la soare ne aduce un bronz frumos, însă ne aduce și lucruri negative. Un aspect deranjant este hiperpigmentarea. Eu nu am fost foarte afectată de această problemă, însă am avut câteva pete cauzate de expunerea îndelungată la soare, iar cu ajutorul serului și cremei IVAWHITE de la Ivatherm am scăpat ca prin minune de ele.

Produsele pe care urmează să le prezint pe scurt astăzi sunt: IVAWHITE serul depigmentant intensiv pentru piele sensibilă, tot din aceeași gamă – crema depigmentantă pentru piele sensibilă și Sunlight dry touch – protecție solară foarte ridicată SPF 50+.

Serul are capacitatea de a depigmenta, uniformiza și îmbunătăți strălucirea tenului. Acesta stimulează dispariția petelor hiperpigmentare, dar și previne reapariția acestora.

Pentru rezultate optime, se recomandă aplicarea acestui ser timp de cel puțin 56 de zile, pe față, gât și mâini, atât dimineața, cât și seara.

Crema depigmentantă albește, crește luminozitatea, și desigur, depigmentează pielea. La fel ca serul prezentat puțin mai sus, crema corectează și previne hiperpigmentarea.

Se aplică dimineața și seara și se recomandă să se asocieze cu serul depigmentant IVAWHITE, pentru a vă bucura de rezultatele mult dorite. Citește în continuare „Noile produse descoperite de la Ivatherm”

Beauty

Sfaturi pentru un ten cu tendință acneică

Azi vreau să vă prezint câteva produse pe care le utilizez zilnic, produse care m-au ajutat foarte mult pentru îngrijirea tenului. Mai întâi aș vrea să precizez că am un ten sensibil, cu tendință acneică în zona T.

Produsele pe care urmează să vi le prezint sunt de la Ivatherm, produse concepute și fabricate în Franța, care au la bază Apa Termală Herculane cu efect calmant și anti-iritant asupra pielii sensibile.

Loțiune micelară față și ochi

Această loțiune micealară înlocuiește cu succes demachiantul clasic, dar și loțiunea tonică. Este un demachiant delicat pentru față, ochi și buze.

Demachiază foarte bine orice machiaj, chiar și machiajul rezistent la apă și nu necesită clătire după utilizare.

Pentru mai multe detalii despre produs, puteți da click aici.

Gel de curățare purifiant Ivapur

Gelul de curățare curăță în profunzime față, fără să o usuce, reglează secreția de sebum și oferă o senzație de prospețime pielii mixte sau grase. Acest gel are proprietăți antibacteriene, antifungice și antiinflamatorii.

Eu utilizez acest gel după cum este recomandat, respectiv, dimineața și seara. Se aplică gelul pe fața umedă, se masează până face spumă, iar apoi se clătește cu apă.

Mai multe informații despre acest produs găsiți dând click aici.

Cremă hidratantă Ivapur Hidra

Această cremă hidratează pielea intens, piele care este deshidratată sau chiar agresată de tratamentele anti-acneice. Datorită compoziției, crema calmează pielea iritată.

Eu folosesc această cremă atât dimineața, cât și seara. Și mai pot spune că este o bază perfectă pentru machiaj.

Detalii despre acest produs găsiți aici.

Citește în continuare „Sfaturi pentru un ten cu tendință acneică”

Beauty

Noile măști faciale Boys`n Berries

Azi vreau să vă fac cunoștință cu prietenele mele, măștile de față. Și nu orice măști de față, ci noile măști faciale Boys`n Berries – „Hello, New Me!”.

Sunt extrem de mulțumită de aceste măști, am încercat deja patru dintre ele, câte o mască din fiecare fel.

Masca de față cu mangosteen hidratează pielea, o regenerează și reduce inflamațiile. Cu ingrediente bogate în antioxidanți, mangosteen-ul este cel mai puternic din lume la acest capitol, îmbunătățește semnificativ textura pielii după doar o utilizare. Mai multe informații despre această mască găsiți aici.

Masca de față cu litchi oferă pielii hidratare intensă și un efect revigorant. Formula este îmbogățită și cu niacinamidă, un ingredient ce ajută la vindecarea semnelor, urmelor lăsate de acnee și ameliorarea poriilor vizibili. Această mască o găsiți aici.

Masca de față cu piersici conține o cantitate semnificativă de calciu, fosfor, magneziu, fier, zinc și potasiu, minerale esențiale ce luptă împotriva radicalilor liberi și încetinesc procesul de îmbătrânire a pielii. Niacinamida din interior ajută la ștergerea semnelor vizibile de pe ten și îl face mult mai fin. Masca o găsiți aici. Citește în continuare „Noile măști faciale Boys`n Berries”

Beauty

Cremă și mască cu canabidiol

Azi vreau să vă prezint două produse cu canabidiol, respectiv o mască hidratantă și detoxifiantă, pentru ten mixt și gras și o cremă hidratantă și detoxifiantă, tot pentru tenul mixt și gras. Aceste sunt produse potrivite tipului meu de ten și le puteți găsi și voi pe site-ul https://vegis.ro/, liderul de piață în comercializarea produselor organice și naturale din România.

Eu am tenul gras, în zona T (în special – zona frunții) și sensibil. Pe frunte mi-au apărut de ceva timp niște monstruleți, care parcă nu se mai dădeau duși de acolo. Produsele cu canabidiol mi-au fost de ajutor în acest sens, pentru că în urma utilizării acestora, am observat o îmbunătățire a aspectului tenului, iar coșurile dau semne de dispariție.

Aș dori să vă povestesc mai multe despre fiecare produs în parte, pentru a vă face o idee.

Așadar, Masca hidratantă și detoxifiantă este bogată în ingrediente active unice. Este un produs care are o formulă vegană pe bază de argilă, îmbunătățită cu vitamina B3 și ulei din semințe de cânepă, care hidratează foarte bine pielea.

CBD sau canabidiol este un component natural organic obținut ca extract din semințele de cânepă. CBD are efecte antiinflamatorii, antibacteriene și antiacnee, combate eficient problemele tenului cum ar fi imperfecțiunile, acneea, uscăciunea și roseața. Asigură protecția pielii împotriva stresului oxidativ și a impurităților.

Masca micșorează porii, reduce imperfecțiunile, are proprietăți detoxifiante și conferă un aspect curat și matifiat tenului.

Aceasta mască se utilizează regulat și se aplică pe față, ten și decolteu, timp de 15-20 de minute, după care se clătește cu apă călduță.

Masca o găsiți aici.

Crema hidratantă și detoxifiantă este perfectă pentru îngrijirea zilnică a tenului mixt și gras. Această cremă reduce imperfecțiunile tenului, micșorează porii, are efect detoxifiant și antiinflamator, reduce secreția de sebum și lasă pielea curată și matifiată. Crema mai conține și un complex antipoluare, oferindu-i pielii protecție împotriva poluării.

Crema se utilizează atât dimineața, cât și seara, pe pielea feței, gâtului și decolteului.

Citește în continuare „Cremă și mască cu canabidiol”

Beauty

B.U. Hidden Paradise

Pentru fiecare dintre noi, paradisul are un alt înțeles. Din punctul meu de vedere, paradisul înseamnă familie. Acolo unde este familia mea, eu mă consider în paradis, pentru că familia mea este totul pentru mine. Fiind lângă familie, am parte de liniștea existentă în paradis.

Azi vreau să vă prezint noile produse a celor de la B.U. România, care te duc instant cu gândul la vacanță, la liniște, la relaxare, te duc exact în paradis. Noua gamă este perfectă pentru acest sezon, fiindcă gândul încă ne este la vară, la vacanță, la mare, deși concediul a trecut.

Întreaga gamă Hidden Paradise este compusă din trei produse: Deodorant Body Spray, Deodorant Parfum și Apa de Toaletă.

Citește în continuare „B.U. Hidden Paradise”

Beauty

Rujuri lichide mate de la Farmasi

Abia anul acesta, prin luna mai, mi-am dat seama că rujul are importanța lui atunci când vine vorba de make-up. Nu am fost atrasă de rujuri, pentru că aveam impresia că nu îmi stă bine cu niciun ruj, însă am văzut diferanța în urma unui curs de automachiaj. Rujul face ca machiajul să fie complet, iar acum, de fiecare dată când mă machiez aplic o nuanță de ruj. Nuanțele mele preferate sunt cele deschise, naturale sau în nuanțe de roz.

Săptămâna trecută am primit un colet simpatic. Este vorba de 6 rujuri lichide mate de la Farmasi, cu o formulă nouă.

Până să vă povestesc despre rujurile primite, aș vrea să vă spun câteva detalii despre Farmasi.

În portofoliul Farmasi există o gamă largă de produse (peste 2000), de la îngrijire personală, la produse de make-up și chiar parfumuri. Există produse destinate femeilor, dar și produse destinate bărbaților. Farmasi oferă și o posibilitate de câștig, dacă doriți să deveniți Consultant Farmasi. Pentru a găsi detaliile necesare, trebuie doar să dați click aici.

Am numai lucruri bune de spus despre rujurile primite (de la stânga la dreapta, nuanța 05 Red Love, nuanța 204 Goddess, nuanța 08 Sunset Breeze, nuanța 206 Confident, nuanța 202 Candy și nuanța 01 Muave Pink).

Rujurile sunt perfect mate, miros extraordinar de bine și sunt rezistente. Există 15 nuanțe de rujuri lichide mate, pe care le puteți vedea dând aici.

La prima vedere m-au cucerit cele trei nuanțe (nuanța 01 Muave Pink, nuanța 202 Candy și nuanța 204 Goddess).


Citește în continuare „Rujuri lichide mate de la Farmasi”

Beauty

Apiterra

Cine nu iubește mierea și calitățile ei? Ei bine, azi vin cu vești bune! Cei de la Apiterra au o gamă largă de cosmetice naturale pe bază de produse apicole din Transilvania, iar produsele sunt testate dermatologic. Produsele nu conțin parabeni, SLS, SLES, petrolatum, uleiuri minerale, parafina, sulfati, siliconi, ftalati, etanolamine, PEG, OMG, alergeni, coloranti sintetici.

Azi vreau să vă prezint cinci produse pe care le puteți găsi pe site-ul https://www.apiterra.ro/

Citește în continuare „Apiterra”

Beauty

Gerovital Tratament Expert

Azi vreau să vă fac cunoștință cu noua gamă de produse pentru îngrijirea părului – Gerovital Tratament Expert.

În ultima perioadă de timp, părul meu a avut de suferit din cauza mai multor factori, care fac parte atât din mediul extern, cât și din mediul intern. Fiind o perioadă mai stresantă, părul meu a început să cadă mai mult ca de-obicei.

Trebuie să vă spun că Farmec pentru mine înseamnă tradiție. Această tradiție provine de la o altă generație din familie, adică bunica mea; de la bunica, la mama și de la mama, la mine. Mereu am avut încredere în produsele celor de la Farmec și niciodată nu m-au dezamăgit. Tocmai din acest motiv le folosesc cu mare drag și în ziua de azi, atât eu, cât și mama și bunica mea.

Am primit un colet de la Farmec, cu produse din această nouă gamă de produse. Coletul a conținut următoarele produse:

• șampon anticădere – Gerovital Tratament Expert;

• mască intensiv regenerantă cu petroleum – Gerovital Tratament Expert;

• loțiune cu petroleum – Gerovital Tratament Expert;

• keratină lichidă – Gerovital Tratament Expert.

Șamponul anticădere Gerovital Tratament Expert are numeroase beneficii și conține elemente esențiale, care contribuie la întărirea rădăcinii firului de păr, stimulând creșterea sănătoasă a acestuia. Citește în continuare „Gerovital Tratament Expert”

Lifestyle

Mulțumesc NIVEA!

Cutia plină de magie a sosit. Acest Winter Box reprezintă trecerea mea în cea de-a treia etapă a mișcării NIVEA #LikeYourself.

Sunt foarte fericită să fiu parte a acestei mișcări și sunt extrem de bucuroasă că am reușit să ajung până în cea de-a treia etapă, respectiv ultima. Trebuie să vă mulțumesc vouă și prietenilor mei de pe INSTAGRAM,  pentru că m-ați susținut, mi-ați trimis numeroase mesaje frumoase, mesaje de încurajare. Vă mulțumesc mult pentru tot! Îmi doresc să fiți lângă mine și să mă susțineți și în această etapă.

Trebuie să transmit și mii de mulțumiri echipei NIVEA România, pentru că am fost selectată să particip la această minunată campanie. Mulțumesc mult pentru această oportunitate și pentru toate frumoasele daruri primite! De fiecare dată când am deschis cutia primită, am rămas fără cuvinte, credeți-mă! M-ați surprins foarte plăcut și vă mulțumesc pentru toată această fericire, pe care mi-ați adus-o cu fiecare cutie magică.

Vreau să țineți minte câteva cuvinte: Acceptă-te pe tine așa cum ești! Tu, prin simplul fapt că exiști, ești o minune. Citește în continuare „Mulțumesc NIVEA!”

Lifestyle

NIVEA #LikeYourself

Sunt foarte bucuroasă să te anunț de faptul că cei de la NIVEA au dat startul mișcării NIVEA #LikeYourself.

Și sunt și mai bucuroasă să te anunț că particip și eu la acest proiect, alături de persoane minunate și sunt sigură că vom face o treabă excelentă împreună și vom reuși să îndeplinim obiectivul final al acestui proiect, respectiv să aducem încrederea la ea acasă, la fiecare dintre tinere.

După părerea mea, încrederea în sine se învârte în jurul cuvântului cheie – acceptare. Această acceptare pornește de la propria persoană și înseamnă să te accepți tu pe tine însăți, indiferent dacă ai sau nu ai 90-60-90, indiferent dacă ai 1,50 sau 1,70, indiferent dacă culoarea pielii diferă de cea a prietenei tale, indiferent de culoarea părului tău, indiferent dacă ai haine de firmă sau nu… și așa mai departe.

Până la urmă, această încredere în propria persoană îți aduce fericire și putere pentru a merge cu capul sus în orice situație te-ai afla. Tot încrederea de sine îți oferă și o stare de liniște, în ideea în care tu ești împăcată și mulțumită de tine.

Sloganul blogului meu se potrivește perfect cu ceea ce îți spuneam mai sus – „Fii tu însăți ca să fii fericită!” – de aceea, te invit cu mult drag să fii tu, să te simți bine în pielea ta, să te accepți tu pe tine, să te iubești și să ai încredere în tine, pentru a putea fi fericită.

Ca să te simți bine în pielea ta, trebuie să ai grijă de ea. NIVEA vine în ajutorul tău cu o gamă largă de produse care îți pot oferi acea încredere de care ai nevoie pentru o zi sublimă, pe care o începi și o închei cu zâmbetul pe buze.

Am primit o cutie cu surprize pentru o vară wow de la NIVEA, în interiorul acesteia am descoperit produse pe care abia aștept să le testez și să vă spun cum mi se par. Mai jos puteți vedea ce a conținut această cutie.

Cu drag,

Alexandra